Mitropolitul Irineu Mihălcescu (1874 – 1948) este considerat astăzi unul din cei mai de seamă ierarhi pe care i-a avut Biserica Ortodoxă Română. Asta nu l-a împiedicat ca, încă din timpul vieții, să se afle în centrul a numeroase controverse, începînd cu acuzațiile de apartenență la masonerie și terminînd cu retragerea sa din scaunul de mitropolit și apoi cele ale morții sale, insinuându-se că ar fi fost otrăvit pentru a-i lăsa locul viitorului Patriarh, Justinian Marina. 
„Glasul Monahilor“ publică astăzi în exclusivitate unicul interviu acordat de I.P.S. Irineu Mihălcescu în care acesta recunoaște și explică apartenența sa la masonerie. Interviul face parte din arhiva jurnalistului T. Petrescu, pe atunci redactor la ziarul „Sfarmă Piatră“.

În dorința de a clarifica o problemă stufoasă și de a desface adevărul de minciună, „Sfarmă Piatră“ a pornit o violentă dar documentată campanie de lămurire a poziției masoneriei față de mișcarea naționalist-creștină. Datele și documentele publicate cu această ocazie au fost revelatoare și niciodată dezmințite.
Am vrut să prindem între proiectoare de foc ființa de întuneric a francmasoneriei și am reușit. Toată lumea a putut să constate astfel că este absolut ireconciabllă calitatea de membru al Lojii și aceea de naționalist.
Și s-a mai putut constata încă ceva: că mulți așa-ziși naționaliști sunt masoni!
Astăzi facem un pas mai departe și trecem la altă etapă a operei noastre de clarificare: investigația între naționaliști.
Vom da așadar cuvântul fruntașilor de dreapta să se apere – unii – și toți, în general, să-și fixeze atitudinea față de hrubele crimei unde oficiază marele Arhitect al universului.
Astăzi ne vorbește P.S. Părinte Mihălcescu, decan al Facultății de Teologie din București. Îi mulțumim.

– Ați fost și suneți francmason? Sau ați fost și nu mai sunteți? Sau nici n-ați fost și nici nu sunteți?
– Iată, îmi puneți o întrebare, care s-a mai pus, la care s-a dat răspuns de alții în locul și în numele meu și la care vă răspund bucuros și fără ezitare: Da. Am fost francmason, dar nu mai sunt.
Și pentru ca să înțeleagă și cei care pun și repetă această întrebare și-și răspund singuri cum le convine, cu toate că știu precis care este adevărul, voi dezvălni ziarului „Sfarmă-Piatră“ – care ține sincer și cinstit să știe și să spună cititorilor lui adevărul adevărat în această chestiune – când și cât timp am fost francmason, ce am căutat la francmasoni, ce am văzut la ei și pentru ce am plecat de la ei?
Ca să dau răspunsul cuvenit la toate aceste întrebări, caut s-o iau mai de departe, să mă cobor cu câteva decenii în urmă pe scara vremii și să fac începutul din primăvara vieții mele.
Pe când eram elev al ultimelor clase ale Seminarului Central din București – sunt de atunci 43 de ani scurși în veșnicie – un venerat profesor, o distinsă față bisericească, un adevărat savant între colegii săi, un dascăl care ne vorbea nouă, elevilor, ca un adevărat părinte duhovnicesc, împărtășindu-ne învățături și sfaturi pline de înțelepciune, ne-a vorbit odată și despre francmasonerie, pe care o cunoștea din citite și auzite.
Nu ne-a descoperit nimic de seamă despre această misterioasă cârdășie, despre care nu știa nici el multe, dar ne-a spus ceva care ne-a umplut de groază: „Cine intră acolo nu mai iese“.
Au trecut ani de facultate în București și în Berlin fără să mă mai fi gândit sau aflat ceva despre francmasonerie.
Abia în 1902, în Leipzig, m-am pomenit cu o broșură despre francmasonerie trimisă de un mare industriaș din Berlin pe care-l cunoscusem printr-un coleg de-al meu.
N-am înțeles mare lucru din broșură pentru că nu cuprindea decât generalități și m-am grăbit, cuprins de un fior rece, s-o înapoiez răspunzând la invitația de a mă înscrie într-o lojă că „voi face asta în țara mea.“
Fiind profesor la Facultatea de Teologic din București, după mulți ani de funcționare, un student a susținut o lucrare de seminar despre francmasorie în care a dezvăluit o mulțime de secrete masonice pe care le deținea de la un bătrân mason la care stătea în gazdă.
Erau toate lucruri noi și necunoscute mie, lucruri care mi-au trezit curiozitatea, pe care însă nu mi a-am putut-o satisface decât după războiul mondial.
După retragerea trupelor germane din București un vecin mi-a dat o broșură nemțească pe care o găsise în camera în care locuise un ofițer german.
Era statul lojei francmasone liber-cugetătoare din Berlin „Răsăritul“ (Der aufgehenden Sonne).
Am găsit acolo o sumedenie de informații despre masonerie. Am consultat atunci și câteva enciclopedii și mi-am procurat, în anii următori, mai multe cărți masonice și cea mai mare parte din „Bibliotheque catholique antimassonique”.
Având la dispoziție acest bogat material am publicat în revista Sfântului Sinod „Biserica Ortodoxă Română“, numerele din august, septembrie și Noembrie 1923, un lung și documentat studiu istorico-critic despre masonerie.
În acel studiu declaram că nu știu absolut nimic despre francmasoneria din România, ce fel este, cum e organizată și ce lucrează?
Urmarea acestei declarații a fost că, după câtva timp, m-am pomenit la mine acasă cu doi vechi prieteni, cu care făcusem parte, pe când eram student în București, din „Liga“ condusă de Ioan Calomeri și, după moartea lui, de preotul pictor V. Damian.
Aceștia mi-au spus, că ei sunt francmasoni, că francmasoneria nu este așa cum am prezentat-o eu în studiul meu și m-au invitat să intru în loja ai cărei membri erau.
Am fost împreună cu ei într-o modestă căsuță din strada Sfântul Constantin și am făcut cunoștință cu un domn, inginer topograf și profesor, care m-a lămurit că este vorba de reînființarea unei loji care s-a numit, pare-mi-se, «Steaua României”, o lojă care va fi pur națională și creștină.
Am cerut să mi se dea mai întâi informații precise despre masonerie și mi s-au pus la dispoziție mai multe statute masonice românești, franțuzești și italienești. Le-am studiat pe îndelete și mărturisesc cinstit și în frică de Dumnezeu, că n-am găsit nimic subversiv în ele. Poate că erau anume alese sau întocmite special pentru propagandă. Am avut de la început o mică bănuială în acest sens și am ajuns la convingerea că așa trebuie să fi fost numai mai târziu, după ce m-am retras din masonerie.
Această bănuială și dorința de a cunoaște tainele masoneriei m-au determinat să intru în loja mai sus pomenită.
Am compus eu însumi, împreună cu inginerul, jurământul ce urma să-l depună fiecare membru. Regret că nu mai am textul, care cuprindea numai idei pe care le ar fi semnat orice bun român și adevărat creștin ortodox. Citez numai câteva: credință dinastiei, susținerea și apărarea Bisericii române ortodoxe și a idealului național, evitarea prieteniei și a orice fel de legătură cu conaționalii noștrii, care au sau au avut vreo legătură cu dușmanii neamului românesc, etc.
Jurământul se depunea pe cruce și pe evanghelie, în fața mea, ca preot, purtând epitrahilul.
La început erau membri, pe lângă cei doi prieteni ai mei, numai alți câțiva și cu timpul s-au mai înmulțit, dar nu cred să fi trecut de 20. Cei mai multi erau modești funcționari, câțiva ofițeri superiori în retragere, arhitecți, gazetari, etc.
În afară de inginerul-profesor niciunul din noi nu fusese mason și nu știam despre masonerie decât din citite sau auzite.
Am semnat totuși de la început că avem fiecare gradul 33.
Pentru a ne iniția în tainele masoneriei și îndeosebi pentru a ne face o idee despre ritualul care se săvârșește în loji, ne adunam odată pe săptămână la inginer, care era venerabilul lojei, mai întâi în strada Sfântul Constantin și după aceea într-una din străzile perpendiculare pe calea Griviței, al cărei nume nu-l știu.
Inginerul, om cult, vechi francmason cu grad înalt (nu știu care anume) și excelent causeur, ne descria cum sunt templele masonice, pentru că noi ne adunam în salonul inginerului și nu ne puteam da seama cum era templu. Ne vorbea despre probele la care sunt supuși cei ce intră în lojile masonice, la care noi n-am fost supuși, pentru că n-avem templu și deci nu le cunoaștem. Ne făcea cunoscut cum se salută și cum se recunosc între ei masonii și că există un cuvânt secret, care se dă de undeva pentru toata lumea și se schimbă din șase în șase, dar care mie nu mi s-a spus niciodată. Se discutau adesea și chestiuni politice și sociale, fără ca loja să facă vreo politică, ci fiecare era liber sa aibă ideile și atitudinea politică ce-o voia.
E locul să spun că n-a fost printre noi niciun comunist sau extremist de stânga, ci toti erau înflăcărați naționaliști și buni creștini ortodocși.
Dorința tuturor era să vedem un templu și să asistăm la ritualul masonic, despre care numai se vorbea.
S-a realizat și aceasta prin alipirea lojei noastre la „Marele Orient”, al cărui sediu și templu era în strada Știrbei Vodă, unde a fost apoi Liga Apărării Național-Creștine.
N-am fost deloc încântat de vederea templului, de săvârșirea ritualului și de trecerea probelor la care erau supuși noii membri, noi însă nu, pentru că eram considerați, vezi Doamne, ca masoni vechi, dar nu știu de ce grad, pentru că de gradul 33, cum ne intitulaserăm noi de la început, nici vorbă n-a fost, cum am aflat după ani de zile de la plecarea dintre ei.
Aici, la sediul Marelui Orient, am luat parte la câteva ședințe comune cu alte loji și chiar la un congres al lojilor din toată țara, care țineau de Marele Orient.
O singură lojă mai era națională și constând numai din români neaoși. Aceasta era condusă de răposatul Romulus Voinescu, șeful Siguranței generale. Toate celelalte erau curat evreiești, deși în fruntea celor mai multe din ele stătea, de formă numai și ca decor, câte un român.
Obiectul ședințelor îl forma mai totdeauna primiri de noi membri și conferințe în subiecte mediocre. De o singură conferință îmi aduc aminte cu drag. A fost a unui distins avocat dintr-un oraș de provincie, despre Basarabia. Minunat de frumos, ca un șovin român și eminent creștin ortodox, vorbea în ședințele comune ale lojilor, în auzul și împotriva numeroșilor fii ai lui Israel, un tânăr ziarist, fecior de preot.
Loja noastră și a lui Romulus Voinescu era ca un spin în ochii celorlalte loji. Le-o făceam și noi lor, pentru că nu votam niciodată propunerile de noi membri de altă naționalitate, dar și ei ne-o făceau nouă, pentru că n-au dat niciodată niciun ajutor celor propuși de noi să fie ajutați.
Neajungând să cunosc niciunul din secretele propriu zise ale masoneriei, de care eram convins că totuși trebuie să existe, plictisit de monotonia ședințelor, de la care începusem să lipsesc sistematic, căutam un motiv ca să mă retrag.
– Credeți că este vreo deosebire între Loja națională și Marele Orient?
– Convingerea mea este – poate să mă înșel, pentru că nu cunosc de visu et de facto francmasoneria decât imens de puțin – că nu există decât prea mici și neînsemnate deosebiri între diferitele formațiuni francmasonice, oricum s-ar numi ele.
Toate sunt liber cugetătoare și cosmopolite. Scot această încheiere din felul cum a fost tratată loja pur națională și adevărat creștin-ortodoxă din care am făcut eu parte.
A fost o tristă iluzie pentru membrii acestei loji – cel puțin cât am fost eu în ea – că sunt francmasoni, căci au fost socotiți ca simpli maeștri, când ei credeau că au gradul 33, nu li s-a descoperit nimic din secretele gradelor superioare, despre care am aflat în urmă că există, și nu li s-a făcut cunoscut cuvântul de ordine, după care se recunosc între ei francmasonii din întreaga lume.
– Care este opinia Prea Sfinției Voastre despre fracmasonerie?
– Francmasoneria este o formidabilă organizație, care – cum am spus mai sus – stă în slujba liberei cugetări și a cosmopolitismului și ca atare ea este principial dușman neîmpăcat al Bisericii și al Statului.
Din rândurile masonilor și din neamul lui Israel, care este elementul preponderant în lojă, au ieșit fomentatorii tuturor marilor revoluții, care au însângerat omenirea.
– Credeți că pot fi membri membrii ai francmasoneriei preoții, magistrații și ofițerii?
– Niciun fiu al Bisericii nu poate fi membru al masoneriei, care este liber cugetătoare. Preoții, magistrații și ofițerii, ca unii ce sunt cerberii naționalismului, nu pot pactiza cu cosmopolitismul masonic.
– Sunteți pentru desființarea masoneriei?
– Italia, Germania, Turcia și Japonia au desființat, după câte știu, masoneria și dacă aceste țări au în prezent o stare de înflorire spirituală și materială chiar superioară multor alte țări, în care masoneria este atotputernică, sunt sigur că aceasta se datorează în bună parte și stârpirii masoneriei. Ce bine ar fi. dacă am imita și noi exemplul acestor țări.
– Ce părere aveți despre lupta pe care a dus-o împotriva masoneriei „Buletinul antimasonic“?
– Excelentă. Păcat că nu mai apare și că acela care era sufletul lui, profesorul dr. N. C. Paulescu nu mai este printre cei vii!

T. Petrescu